Bucureşti, capitala României, este cel mai mare oraş al ţării atât ca suprafaţă ocupată, cca.300 km pătraţi, cât şi ca populaţie, aproximativ 2 milioane de locuitori.
Oraşul se află la o înălţime de cca.50-100 m deasupra nivelului mării şi beneficiază de o climă temperat- continentală, cu patru anotimpuri. Iernile sunt uşoare, cu zăpadă puţină. Verile sunt caniculare, cu precipitaţii reduse.
Situat în partea de sud-est a ţării, într-o zonă de câmpie, vechea câmpie a Vlăsiei, oraşul este străbătut de râul Dâmboviţa şi înconjurat de o salbă de lacuri formate de-a lungul râului Colentina. Zona în care acum se află capitala era cândva acoperită de păduri bogate, vestiţii Codrii ai Vlăsiei, din care se mai păstrează astăzi o foarte mică parte.
Chiar dacă legenda populară atribuie ciobanului Bucur întemeierea oraşului, se pare totuşi că acesta a fost fondat de Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti, în secolul XIV. Prima atestare documentară a oraşului Bucureşti se datorează domnitorului Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, care, printr-un act datat 20 septembrie 1459, atribuia o moşie unor boieri. În anul 1465, domnitorul Radu cel Frumos îşi stabileşte aici reşedinţa domnească. Pentru că pe aici treceau marile drumuri comerciale ce legau provinciile româneşti, zona avea o importanţă strategică deosebită.
În anul 1659, domnitorul Gheorghe Ghica stabileşte aici capitala Ţării Româneşti. Este momentul în care începe construcţia metropolei de astăzi.
Primele drumuri de piatră se construiesc în anul 1661. Acestea vor facilita dezvoltarea socială şi culturală. În 1694 se înfiinţa Academia Domnească iar în 1704 începea construcţia Spitalului Colţea. Se puneau astfel bazele societăţii moderne de mai târziu. Secolul al XVIII-lea va aduce aici tot mai multe bresle meşteşugăreşti. Revoluţia industrială din secolele următoare se va sprijini pe aceşti meşteşugari şi va contribui la dezvoltarea oraşului. După Unirea Principatelor Române, în 1862, Bucureştiul devine capitala României moderne, consemnat ca atare în primul parlament al ţării.
De altfel, secolul XIX este perioada în care se pun bazele învăţământului, culturii şi artei moderne. Se înfiinţează: Teatrul Naţional (1852), Universitatea (1864), Societatea Literară Română (1866), Societatea Filarmonică Română (1868), Gara de Nord (1872), Academia Română (1874), Banca Naţională (1880) sau Ateneul Român (1888) ca să le enumerăm numai pe cele mai importante. Astfel capitala nu mai este doar o capitală administrativă ci devine promotor al schimbărilor ideologice ce animau Europa secolului XIX.
România va fi mereu „în pas cu vremurile” având ca model Franţa. Aşa se face că în perioada interbelică oraşul Bucureşti era numit „Micul Paris” datorită numeroaselor sale asemănări cu Parisul francez.
Arhitectura stradală cu bulevarde largi în capătul cărora a fost ridicat Arcul de Triumf, după modelul celui din Paris, palatele vechi, boiereşti dar şi cele noi, ale protipendadei, dădeau impresia că te afli în Franţa. Folosirea pe scară largă a limbii franceze de către societatea cosmopolită a justificat pe deplin denumirea de „Micul Paris” mai ales dacă avem în vedere faptul că literatura, arta muzicală şi teatrală au fost influenţate masiv de cultura franceză din epocă. Din păcate, perioada de glorie a „Micului Paris” apune odată cu „răsăritul” comunismului.
Bucureştiul, după 1945, cunoaşte o dezvoltare „pe orizontală”: în jurul uzinelor se construiesc noile cartiere muncitoreşti cu blocuri uniforme de locuinţe. „Epoca Ceauşescu” va aduce expansiunea oraşului dar şi distrugerea unor vechi monumente menită să facă loc „realizărilor epocii de aur”. Şi totuşi, nici măcar tăvălugul comunismului nu a reuşit să înăbușe farmecul aparte al metropolei.
Oaze de verdeaţă îmblânzesc rigiditatea betoanelor şi oferă locuri de agrement deosebite. Cel mai vechi parc, Grădina Cişmigiu, a fost construit în 1874, după planurile lui Carl Meyer, în jurul lacului cu acelaşi nume, în centrul Bucureştiului. Oraşul are multe asemenea locuri de recreere: lacurile Floreasca, Tei sau Colentina, parcurile Herăstrău, Tineretului sau Titan sunt completate de micile parcuri amenajate de primării, în cartiere. Ca o „perlă a coroanei” se impune Grădina Botanică al cărei parc dendrologic cuprinde mii de specii pe o suprafaţă de cca.17 ha. Bucureştenii se bucură din plin de plăcerea unei plimbări pe alei sau prin serele mirifice.
De fapt, orice plimbare prin acest oraş extraordinar devine o lecţie vie de istorie. Turistul se poate plimba zile întregi prin această metropolă fără să se plictisească. Celebra construcţie ceauşistă, fosta Casă a Poporului, astăzi Palatul Parlamentului, atrage turişti din toată lumea dornici să o viziteze. A doua construcţie, ca mărime, din lume după Pentagon, cu interiorul ei vast şi extrem de elegant atrage mii de vizitatori curioşi. Astfel, de la medievalele reşedinţe domneşti şi până la Palatul Parlamentului, de la celebrul Ateneu la bătrâna Universitate, la fiecare pas întâlneşti mărturii ale dezvoltării Bucureştilor de-a lungul veacurilor. 
Biserici vechi din sec. al XVI-lea se învecinează armonios cu case memoriale şi cu teatre, cu vechi reşedinţe boiereşti sau cu clădiri noi de locuinţe,hoteluri şi birouri. Este, ca orice capitală, un oraş al contrastelor, de la metrou la vechile tramvaie de suprafaţă,de la aeroporturi moderne la vechile gări, de la cluburi luxoase la cerşetorii din intersecţii. Toate poartă amprenta spiritului românesc şi dau un farmec deosebit acestei unice capitale europene, municipiul Bucureşti.