Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti


Şos. Kiseleff nr.28-30, sector 1
Telefon (click pentru detalii)
Fax (click pentru detalii)
Email (click pentru detalii)
Preţ adulţi: 6 RON
Preţ redus: 1,5 RON

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, este situat în Parcul Herăstrău și este cunoscut sub denumirea prescurtată de Muzeul Satului. Deschiderea oficială a muzeului a avut loc în data de 17 mai 1936. Înființarea acestuia a însemnat încununarea unui efort de peste un deceniu al profesorului Dimitrie Gusti, întemeietorul Școlii Sociologice din București, și al studenților lui.
Ideea conservării gospodăriilor și a prezentării lor în cadrul unui muzeu organizat în aer liber, exista încă de la mijlocul sec.XIX. Când a luat ființă Muzeul Satului din București, mai existau în Europa doar două muzee de acest fel : Muzeul Skansen din Stokholm, în Suedia, și Muzeul Bigdo din Lillehamer, în Norvegia. Ideea de expoziție care să prezinte arhitectura populară a fost clară încă din 1867 când Al.Odobescu propunea crearea unui asemenea pavilon al României la Expoziția Universală de la Paris. Ulterior, savantul Alex Tzigara Samurcaș, preconiza să prezinte„ gospodării autentice și complete din toate regiunile mai însemnate locuite de români”, idee realizată în 1909 cu aducerea casei „Ceauru” în cadrul Muzeului Etnografic. Astfel s-au creat primisele pentru înființarea primul muzeu etnografic în aer liber, la Cluj, având un specific regional. Următorul pas a fost făcut de Dimitrie Gusti, cel care a pus bazele Muzeului Satului din București, muzeu ce și-a propus o prezentare, la nivel național, a specificului civilizației rurale din diferite regiuni ale țării. 
Activitatea reputatului sociolog a început în anul 1925, atunci când a organizat campanii în vederea cercetării monografice a unui număr cât mai mare de sate. Aceste cercetări în teren s-au făcut cu respectarea metodelor științifice și cu ajutorul studenților profesorului Dimitrie Gusti. Pentru o cercetare cât mai completă și aprofundată, profesorul Gusti a apelat la specialiști din diverse domenii : etnografi, folcloriști, geografi, sociologi, medici și statisticieni, realizându-se astfel o amplă cercetare interdisciplinară. Ca subiecte ale studiului au fost alese sate din diferite regiuni ale țării, sate reprezentative ale zonei. Astfel au fost studiate satele : Drăguș din județul Brașov, Clopotiva din județul Hunedoara, Dragomirești din județul Mamamureș, Fundu Moldovei din juețul Suceava, Rușețu din județul Buzău, Runcu din județul Gorj și multe altele. Terminarea cercetării pe teren era marcată de organizarea de expoziții în satele cercetate sau în sălile Universității București.
Această muncă s-a materialăzat prin tranfserarea, pe cele 6,5 ha de teren alocate inițial Muzeului Național al Satului, a unui număr de 33 de gospodării și alt gen de construcții autentice: biserici, troițe, anexe gospodărești, instalații tehnice dar și mobiler, unelte, ceramică, costume poplare specifice, icoane sau țesături. Planul de amplasare a fost realizat de scenograful și dramaturgul Victor Ion Popa și a fost gândit astfel încât să realizeze o hartă a României, prin alăturarea exponatelor în funcție de dispunerea lor geografică și de vecinătăți. Au fost reproduse în teren cele trei provincii istorice: Țara Românescă, Moldova și Transilvania și, în cadrul lor, au fost așezate monumentele reprezentative aduse în muzeu. Dimitrie Gusti a încercat chiar să dea o dimensiune socială acestui muzeu și, pentru a crea un decor cât mai apropiat de orginal, a adus chiar familii din zona respectivă care să locuiască în casele expuse (uneori i-a adus chiar pe foștii proprietari -casa din Goicea Mică). Era un mod original de expunere ce accentua originalitatea muzeului și care avea rolul de a oferi vizitatorilor informații despre realitățile satului românesc. Era o modalitate de expunere absolut nouă, „interactivă”, ce contribuia la informarea și educarea vizitatorilor. Din păcate pe vremea aceea nu existau metode de conservare și astfel casele au început să se degradeze. Ca urmare, s-a renunțat la această modalitate de expunere pentru a proteja monumentele.
Muzeul Național al Satului a adăpostit, între anii 1940-1948, refugiați din Basarabia și Bucovina. A fost redeschis în 1948 sub conducerea muzeografului Gheoghe Focșa, fost elev al profesorului Dimitrie Gusti. Este momentul în care începe o nouă dezvoltare a muzeului prin împletirea criteriului istoric cu criteriile temporale și spațiale la care se adaugă prezentarea dezvoltării economice îmbogățită cu creațiile artistice. Astfel habitatul tradițional este prezentat sincretic, ceea ce a reprezentat un pas înainte în organizare muzeului dar și un mare câștig pentru vizitatorii ce puteau să aibă astfel o reprezentare de ansamblu a fiecărei zone în parte. În anul 1978, muzeul a fuzionat cu Muzeul de Artă Populară al RSR, devenind Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și de Artă Populară. Anul 1990 aduce separarea de Muzeul de Artă populară și păstrarea denumirii de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Actualmente patrimoniul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”cuprinde 121 de cpmplexe distincte cu un număr de 338 de monumente și 53.828 de obiecte. Trebuie menționat faptul că fiecare casă și monument din muzeu sunt absolut originale. Ele au fost dezmembrate în localitățile din care proveneau și au fost remontate în muzeu de meșteri din localitate pentru a se păstra specificul local.
Astăzi, muzeul are un bogat program de cercetare, continuă editarea publicațiilor științifice, susține programe de pedagogie muzeală dar mai ales, valorifică aspectele autentice și reprezentative ale culturii noastre populare prin expunerea dinamică, „pe viu”, contribuind la educarea publicului. Târgurile meșterilor populari, tabăra de creație „Vara pe uliță” și Festivalul obiceiurilor de iarnă „Florile dalbe” sunt ocazii pentru vizitatori de a învăța să facă distincția între autentic popular și kitsch, între valoare și non-valoare. Toate aceste activități împreună cu originalitatea prezentării satului românesc tradițional, aduc un plus de înțelegere și contribuie la educarea vizitatorilor printr-o prezentarea a unității culturale românești în diversitatea aspectelor ei. Astfel muzeul are în colecțiile sale și locuințe ale minorităților etnice ceea ce aduce o mai bună înțelegere a diferențelor etnice dar și a interferenței acestora cu cultura populară românească (gospodăria secuilor din Bancu, județul Harghita și gospodăria lipovenilor din Jurilovca, județul Tulcea). Întreg ansamblul cuprinde de fapt o istorie „vie” a evoluției satului românesc și implicit reprezintă o conservare a tradițiilor și culturii populare românești ce poate fi înțeleasă, în ansamblul ei, aici, în Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.


Galerie foto


Harta









Pentru a vedea ultimele tale Tweet-uri intra in cont




deschide unelte

Acceseaza propriul cont

Pentru a posta comentarii,
a vota si multe alte lucruri,
inregistreaza-te aici.

Trimite aceasta pagina pe email

completeaza formularul din dreapta pentru a trimite email-uri cu aceasta pagina prietenilor tai

Trimite aceasta pagina
pe email

completeaza formularul din dreapta
pentru a trimite email-uri cu aceasta
pagina prietenilor tai